Manastirea Prislop – Parintele Arsenie Boca

Manastirea sihastrilor din Padurea Silvasului

Aceasta sihastrie de la poala Muntilor Parang si Prislop este numarata printre cele mai vechi si mai renumite asezari monahale din Transilvania. Primii sihastri s-au stabilit in padurile Silvasului pe la sfarsitul secolului XIII si inceputul secolului XIV. Ei veneau, fie de la Manastirea Ramet din Muntii Apuseni, unde era o vestita traditie de viata eremita, fie de la Manastirea Hodos-Bodrog de pe Valea Muresului, amandoua existente in secolul XIII.

Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ținuseră de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului. Nu se poate vorbi, cu niciun fel de date pozitive, despre vreo sihăstrie din secolele XIII-XIV.

Manastirea Prislop in Secolul XVI

Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină, în anul 1564 a fost zidită „din temelie” de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Țara Românească. Este posibil ca vechiul lăcaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Zamfira a acționat sigur la o mănăstire preexistentă, pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbați. Îngrijorată de salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă, ea a înzestrat lăcașul cu odoare scumpe și moaște. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăți, se găsește la Prislop.

Doi egumeni, Ioan și Teofil, sunt pomeniți în documente. Nu se cunoaște absolut nimic despre rolul lor în administrarea mănăstirii. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiază la Prislop școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate.

Manastirea Prislop in Secolul XVII – XVIII

În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII viețuiește Sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veșmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Pitești. Din acesta se conservă doar câteva fragmente.

Manastirea Prislop in Secolul XIX

În secolul al XIX-lea era aproape pustie și administrată de preoți de mir. Curând după ce a fost trecută la ortodocși (1948), a fost desființată și alocată pentru destinații laice. S-a refăcăt ca lăcaș mănăstiresc după anul 1975, cu o comunitate de călugărițe.

Despre Ioan Sihastrul vorbește atât tradiția locală cât și călugărul Efrem, în „Plângerii Mănăstirii Silvașului”, scrisă după anul 1762.

Arsenie Boca

În 1948 starețul mănăstirii devine Părintele Arsenie Boca, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forțat la București.

Din 1976, Prislopul este mănăstire de maici.

În 1991 a fost înființat în incinta mănăstirii Seminarul Teologic Monahal Sfânta Ecaterina, cu o durată de școlarizare de cinci ani.

* sursa Wikipedia